Pledoarie pentru loialitate ... II

Iarna se furiseaza încet, dar sigur în casele si inimile romanilor. Ne temem de iarna, de lipsurile pe care le aduce cu ea. Frig, facturi mari, alimente mai putine si mai scumpe. Dependenta majoritatii oamenilor de un sistem: daca se opreste gazul, curentul, nu ai ce face. Înainte, îti aprindeai singur focul în soba si opaitul pe masa. Acum, depinzi de altii, parca esti înregimentat. Ma gandesc, în aceste conditii, ce usor poti fi manipulat. Nu faci ce ti se spune - nu mai poti „cumpara sau vinde” (Apocalipsa 13.17). Nu esti de acord cu majoritatea, poate urma boicotul. Starea lucrurilor din lume inspira multa neliniste: „oamenii îsi vor da sufletul de groaza, în asteptarea lucrurilor cari se vor întampla pe pamant.” (Luca 21.26) Instabilitatea, neîntelegerile si conflictele, dezastrele naturale, bolile - nu seamana cu un scenariu pe care Mantuitorul l-a prezis în Evanghelia dupa Matei cap. 24? Vazand toate acestea, crestini fiind, ce atitudine adaptam? Stam undeva, pe la margine, cu sacul de cenusa pe noi, lamentandu-ne la fel ca toti ceilalti?

Am ajuns sa vorbim doar de nevoi si de neajunsuri? Asteptam sa vina altii sa ne scoata din groapa? Dimineata, daca faci un tur prin cartier, cafenelele sunt pline ochi. Pe strada, de la mic la mare, indiferent de sex, auzi vorbe vulgare. Acest „laitmotiv” al vocabularului romanesc, se aude si în cercuri, considerate pana acum intelectuale. Înjuraturi, lipsa de respect. Sa-mi fie cu iertare, dar pe alte plaiuri - nu mioritice - nu auzi asemenea cascade de organe intime scoase la mezat. Si-atunci ne mai miram de avalansa de ploi si inundatii ce ne-au maturat tara!

În vremuri ca acestea, fiecare om ar trebui sa învete sa gandeasca pentru sine însusi. Spiritul de turma, pasiunea majoritatii, influenta mass-media, toate acestea tind sa ne anihileze dreptul si datoria fundamentala de a gandi liber, de a sta fermi la principiile si valorile în care (mai) credem (?).

În fata barei de judecata a lui Dumnezeu, fiecare va fi chemat individual sa raspunda pentru faptele, cuvintele, dar si gandurile si deciziile sale. Acolo nu vor merge scuze ca: „dar toti au facut asa” sau „daca ne-a taiat curentul sau ratia, ce era sa facem”. Isus Hristos a murit pentru ca orice om sa poata decide liber daca accepta sau nu darul salvarii. Constrangerea sau forta sunt metode straine lui Dumnezeu. Îmi amintesc de cei trei tineri în cuptorul cu foc, pe vremea împaratului Nebucadnetar (Daniel 3). La sunetul trambitei, toti cetatenii imperiului babilonian trebuiau sa se închine chipului de aur ridicat în campia Dura. Si...stupoare! În mijlocul multimii spinarilor plecate cu obedienta si frica, raman trei siluete zvelte, trei constiinte verticale, în ciuda presiunii si pericolului situatiei.

Puteau spune si ei: „daca toata lumea face asa” sau putea gandi: „noi si asa stim cui trebuie sa ne închinam si cine e Dumnezeul nostru. Dar acum e în joc viata noastra. Ne putem „face ca ne legam sireturile la pantofi” si ne plecam si noi putin, ca sa nu iesim în evidenta”. Dar ei au respins acest gen de scuze ieftine. Au stat cu pretul vietii de partea Dumnezeului Universului, de partea principiilor în care credeau. Au avut curajul LOIALITaTII. Însa acest mod de a gandi si de a trai nu-l putem avea instantaneu. Este lucrarea unei vieti întregi. Citeam undeva ca Iosif (Genesa cap. 37,39), în timp ce era dus de negutatorii ismaeliti în Egipt, a luat hotararea de nestramutat de a ramane credincios Dumnezeului tatalui sau, orice ar fi; iar atunci cand a venit ispita cu nevasta lui Potifar, el a ramas credincios hotararii luate cu mult timp înainte. La fel si cei trei tineri, cred, în timp ce erau dusi în mars fortat spre Babilon, ca prada de razboi ai marelui Nebucadnetar, au „coborat în ei însisi” (1 Împarati 8.47) asa cum ne sfatuieste Solomon, si acolo în forul lor interior au luat hotararea de a ramane loiali Dumnezeului lui Israel. Si au ramas. Ce raport frumos. Dumnezeu a avut nevoie pe tot parcursul istoriei planetei noastre zbuciumate, de martori credinciosi si El are nevoie si acum. Isus va veni în curand si El se întreba acum 2000 de ani „oare va gasi Fiul Omului credinta cand va veni pe pamant?” (Luca 18.8) Cred ca ar trebui sa ne educam si sa învatam sa fim credinciosi. Sa fim credinciosi adevarului în dragoste. Sa fim credinciosi poruncilor lui Dumnezeu. Sa nu traim întamplator, dupa cum bate vantul „la moda”, ci potrivit principiilor pe care ni le-am format din studiul Scripturii si dintr-o umblare vie cu Dumnezeul nostru. „Si viata vesnica este aceasta: sa Te cunoasca pe Tine, singurul Dumnezeu adevarat, si pe Isus Hristos, pe care L-ai trimis Tu.” (Ioan 17.3) Cunoasterea de Dumnezeu, relatia cu El este în esenta viata vesnica. A-L cunoaste pe Isus, a te putea sprijini pe El, chiar si în cuptorul cu foc, formeaza caractere puternice, caractere loiale chiar în mijlocul oportunistilor si lingusitorilor acestui veac.

Este trist, dar iarna s-a furisat încet si în casele si inimile crestinilor. Dragostea dintai s-a racit. Enutziasmul a înghetat. Scuze si justificari se gasesc pentru lucruri ramase nefacute, pentru unele fapte nedaruite, pentru egoismul si comoditatea stocate în templul sufletului. Mai credem noi cu tarie ca Isus vine curand si ochii nostri Îl vor vedea si nu ai altora? Citeam cu multi ani în urma o parabola. Isus si îngerul Gabriel se plimbau pe strazile de aur ale Noului Ierusalim. Totul era perfect dar pustiu, pentru ca aceia pentru care fusese pregatit totul, refuzau sa vina... Continuand aceasta idee, sa ne cercetam vietile. Încotro ne trage inima? Spre strazile de aur ale Noului Ierusalim sau jucariile pamantului - televizorul, calculatorul, ultimul tip de celular, masina, cizmele sau coafura în voga etc. - ne absorb întreaga atentie? Ai cui urmasi suntem ? Pentru ce ne pregatim? Este în Apocalipsa 22.4 un verset care-mi place mult: „Ei vor vedea fata Lui, si Numele Lui va fi pe fruntile lor.” Am citit ca lobul frontal este sediul vointei si închinarii noastre. Aceia care vor vedea Fata lui Dumnezeu vor fi aceia care se vor închina lui Dumnezeu indiferent de circumstante si împrejurari. Ei vor avea imprimat în viata lor caracterul lui Dumnezeu. Acestea sunt timpuri în care pecetea Dumnezeului celui viu (Apocalipsa 7.2) asteapta sa fie pusa pe fruntea slujitorilor Sai. Pe fruntea mea, pe fruntea ta... Sa nu cadem de oboseala acum, cand a mai ramas putin de asteptat! Sa ne obisnuim sa fim 100% de partea Domnului. Sa fim, nu doar luptatori, ci si biruitori!

Un film care mi-a ramas în inima este „Gladiatorul”. Este emotionant sa-l vezi pe Maximus ridicandu-si coiful în fata împaratului Comodus si spunandu-i ca el este slujitorul loial al adevaratului împarat Marcus Aurelius, ucis miseleste de fiul sau. Cu pretul vietii, Maximus ramane credincios unui împarat mort sau ideii de loialitate. Isus, adevaratul Împarat al Universului, are nevoie de „gladiatori”, care în fata multimii de impostori care cer închinarea, atentia, timpul sau banii nostri, sa-si proclame închinarea doar fata de El, Domnul nostru minunat.

Am citit undeva reteta redesteptarii:
1.Du-te acasa si cauta o creta
2.Fa un cerc pe podea
3.Îngenuncheaza în cerc
4.Roaga-te sa înceapa Dumnezeu redesteptarea în cercul acela
Nu astepta de la altii! Fa tu sau fii tu!

Nu dupa multe zile, calatoria unui nou an ni se va asterne la picioare. Talpile poate ne dor de atata umblat pe carari laturalnice, iar spinarile ni s-au întepenit de atata aplecare si obedienta la valorile pamanutului. Dumnezeu ne ofera ocazia unui nou început. Poate e timpul sa ne dedicam Lui, noi si familiile noastre. Poate e timpul sa-L lasam pe El sa daltuiasca în noi chipul Sau, iar Numele lui Sfant sa fie scris pe fruntile noastre. Nu stim cate ocazii vom mai avea.

„Sa-L lasi pe Dumnezeu sa-ti daruiasca viziunea si puterea de a împlini misiunea ta pe acest pamant - a trai spre slava lui Dumnezeu si mantuirea aproapelui.
Concret: cu persevernta, învingand osbtacolele, trecand peste esecuri si învingandu-te pe tine însuti. Fiind biruitor, fiind loial, avand Numele Lui scris pe frunte si vizualizand Fata Sa la linia de sosire. Renuntand la visele tale si acceptand visele lui Dumnezeu pentru tine. Facand orice gand rob ascultarii de Hristos.
Transpunand iubirea divina...”

Toate acestea ti le doresc pentru anul 2006, ca sa aduci rod si sa fii un gladiator pentru Hristos.
Asa sa ne-ajute Dumnezeu si mie, si tie!

Manuela Ionescu